C’est la Vie


Ne intrebam de ce mai tarziu, incepem sa ne plangem si noi de cam aceeasi soarta, dar nu intelegem fiin’ca unii se-mbolnavesc de pietre la bila, altii de pietre la rinichi, unii sunt dati afara din slujbe, altii nu-si gasesc serviciu, unii nu-si gasesc linistea acasa, altii nu si-o gasesc la slujba, unii n-au noroc in dragoste, altii n-au noroc la bani, unora le moare mama, altora tatal, sau li se sinucide copilul. Ghinion! Si arbitrar si asincron! C’est la vie! C’est la mort! Si apoi, fiecare cu mortul lui! Le-o fi rau lor, dar nici mie nu mi-e bine! Pana si familia are un „standard” al ei, cand unul ii spune celuilalt: mai intai ajuta-ma sa-mi fie mie bine, pentru ca daca mi-e mie bine, si tie o sa-ti fie bine! Daca eu sunt fericit si tu vei fi! Sau alta: ma doare stomacul, raspuns: si pe mine ma doare capul! Ce, n-ati mai auzit?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu